Regulament

Magazinul online epantofi.ro are în vedere drepturile consumatorului. Consumatorul nu poate renunţa la drepturile sale din Legea privind protecţia consumatorilor. Dispozițiile acordurilor mai puțin favorabile pentru consumator decât prevederile Legii cu privire la protecţia consumatorilor vor fi nule, iar în locul lor se folosesc prevederile Legii privind protecţia consumatorilor. Prin urmare, dispozițiile prezentului Regulament nu intenționează să excludă sau să limiteze oricare din drepturile consumatorilor care le sunt conferite prin dispozițiile absolute ale legii, iar eventualele dubii trebuie interpretate în favoarea consumatorului. În caz de neconcordanţă între dispoziţiile prezentului Regulament şi prevederile de mai sus, câştig de cauză au aceste prevederi şi trebuie utilizate.

    Anexa nr 1 – Politica de confidențialitate

    POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE
    A MAGAZINULUI ONLINE EPANTOFI.RO

  1. 1. DISPOZIŢII GENERALE
    • 1.1. Prezenta politică de confidenţialitate a Magazinului pe internet are caracter informativ, ceea ce înseamnă că nu reprezintă sursă de obligaţii pentru Beneficiarii sau Clienţii Magazinului Online.
    • 1.2. Administratorul de date personale colectate prin intermediul Magazinului pe Internet este compania EOBUWIE.PL SOCIETATE PE ACŢIUNI (în trecut: SOCIETATEA COMERCIALĂ „TRAF" K. GRZYMKOWSKA, K. GRZYMKOWSKI – SOCIETATE ÎN NUME COLECTIV) cu sediul în Zielona Góra (adresa locaţiei şi adresa de serviciu: ul. Dębowa 31, 65-124 Zielona Góra, Polonia) înregistrată în registrul antreprenorilor, din Registrul Național Judiciar cu numărul KRS 0000541722; Judecătoria de înregistrare în care se păstrează documentația societății: Judecătoria regională din Zielona Góra Secţia VIII Economică – KRS; CIF: 9291353356; Nr. de Înreg. în Reg. Com.: 970569861; adresa de e-mail: info@eobuwie.pl, număr telefon: (+48) 68 3245 086 sau 604 831 801 (număr taxat standard – conform tarifului operatorului) – denumită în continuare “Administrator” şi fiind în acelaşi timp Furnizorul de servicii al Magazinului online şi Vânzător. Datele de contact pentru clienții din România sunt: nr de telefon +4 0371783601, adresa de e-mail: info@epantofi.ro
    • 1.3. Datele personale ale Beneficiarului şi Clientului sunt prelucrate în conformitate cu Legea 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private in sectorul comunicațiilor electronice și Legea 356/2002 privind comerțul electronic.
    • 1.4. Administratorul manifestă atenţie deosebită pentru a proteja interesele persoanei vizate şi asigură în mod special că datele colectate de el sunt prelucrate în conformitate cu legea; colectate în scopuri specificate, legale şi nu sunt supuse prelucrării ulterioare, incompatibilă cu aceste scopuri; în esenţă corecte şi adecvate cu scopurile pentru care sunt prelucrate și stocate într-o formă care să permită identificarea persoanelor vizate, nu mai mult decât este necesar pentru a atinge scopul prelucrării.
    • 1.5. Orice cuvinte, fraze și acronime apărute pe această pagină şi care încep cu majusculă (ex: Vânzător, Magazin Online, Serviciu Electronic) trebuie înţelese conform definiţiilor din Regulamentul Magazinului Online disponibil pe paginile Magazinului Online.
  2. 2. SCOPUL ȘI DOMENIUL DE COLECTARE A DATELOR ȘI DESTINATARII DATELOR
    • 2.1. Orice scop, domeniu precum şi destinatarii datelor prelucrate de Administrator rezultă ca urmare a acțiunilor întreprinse de către Beneficiar sau Client în Magazinului Online. De exemplu, în cazul în care Clientul în timp ce plasează Comanda alege recepţionarea personală în locul expedierii prin curier, atunci datele lui personale vor fi prelucrate în scopul încheierii şi realizării Contractului de Vânzare, dar nu vor fi puse la dispoziția operatorului de transport din subordinea Administratorului.
    • 2.2. Scopuri posibile de colectare a datelor personale ale Beneficiarilor sau Clienților de către Administrator:
      • 2.2.1 încheierea şi realizarea Contractului de Vânzare sau a contractului de prestare a Serviciilo Electronice (de exemplu, Contul).
      • 2.2.2 marketing direct al produselor proprii sau a serviciilor Administratorului.
    • 2.3. Posibili destinatari ai datelor personale ale Clienţilor Magazinului Online:
      • 2.3.1 În cazul Clientului care beneficiază, în Magazinul Online, de livrarea prin expediere poştală sau expediere prin curier, Administratorul pune la dispoziția transportatorului sau a intermediarului ales, care realizează expedierea la solicitarea Administratorului, datele cu caracter personal ale Clientului
      • 2.3.2 În cazul Clientului care prin intermediul Magazinului Online, utilizează plata electronică sau plata cu cardul, Administratorul pune la dispoziție datele cu caracter personal ale Clientului, entității desemnate să asigure plăţile de mai sus în Magazinul Online.
    • 2.4. Administratorul poate procesa următoarele date personale ale Beneficiarilor sau Clienţilor care utilizează Magazinul Online: numele şi prenumele; adresa de e-mail; numărul de telefon de contact; adresa de livrare (strada, număr, numărul locuinţei, codul poştal, localitatea, ţara), adresa de domiciliu / de serviciu / adresa sediului (dacă este alta decât adresa de livrare). În cazul Beneficiarilor sau Clienţilor non-consumatori Administratorul poate procesa suplimentar denumirea firmei şi codul de identificare fiscală (CIF) al Beneficiarului sau Clientului.
    • 2.5. Furnizarea datelor cu caracter personal menționate în paragraful precedent poate fi indispensabilă pentru încheierea și realizarea Contractului de vânzare sau a contractului de prestare de Servicii Electronice în Magazinul Online. Orice domeniul de aplicare a datelor necesare pentru încheierea unui acord este indicat anterior pe site-ul Magazinul Online şi în Regulamentul Magazinului Online.
  3. 3. GOOGLE ANALYTICS, DATE OPERAŢIONALE
    • 3.1. Administratorul beneficiază în Magazinul Online de serviciile Google Analytics şi Universal Analytics furnizate de firma Google Inc. („Google”), cu sediul la adresa 1600 Amphitheatre Parkway, Mountain View, CA 94043, USA. Aceste servicii ajută Administratorul să analizeze dinamica activității în Magazinul Online.
    • 3.2. Datele colectate, în cadrul serviciilor de mai sunt prelucrate în mod anonim (sunt aşa numitele date operaţionale care nu permit identificarea persoanei) pentru generarea de statistici care ajută la administrarea Magazinului Online. Aceste date au un caracter cumulativ şi anonim, deci nu conţin trăsături de identificare a persoanelor care vizitează paginile Magazinului Online. Aceste date nu sunt puse la dispoziția persoanelor terțe.
    • 3.3. Administratorul, beneficiind de serviciile de mai sus în cadrul Magazinului Online colectează date precum sursa şi mediul de achiziţie a Beneficiarilor precum şi modul lor de comportare pe paginile Magazinul Online, informații despre dispozitivele și browser-ele de pe care se accesează paginile, date geografice, date legate de comenzi (conţinutul coşului şi valoarea sa), date demografice (vârstă, sex) şi interesele.
    • 3.4. Informații detaliate despre principiile de funcţionare a serviciilor Google Analytics şi Universal Analytics, inclusiv principiile de colectare și prelucrare a datelor sunt disponibile aici: Cum utilizează Google datele când foloseşti pagini sau aplicaţii ale partenerilor noştri (www.google.com/intl/ro/policies/privacy/partners/)
    • 3.5. Informații privind utilizarea fișierelor cookie pe paginile Magazinului Online sunt disponibile în politica cookies, separată, disponibilă pe site-ul Magazinul Online.
  4. 4. BAZA DE PRELUCRARE A DATELOR
    • 4.1. Furnizarea datelor personale de Beneficiar sau Client este voluntară, însă nefurnizarea datelor solicitate pe paginile Magazinului Online și în Regulamentul Magazinului Online, absolut necesare pentru încheierea şi realizarea Contractului de vânzare sau a contractului de furnizare a Serviciilor Electronice are ca rezultat imposibilitatea încheierii acestui contract.
    • 4.2. Baza de prelucrare a datelor cu caracter personal ale Beneficiarului sau Clientului este constituită de necesitatea realizării contractului aceasta fiind parte sau la cererea acesteia ăntreprinderea de acțiuni, înaintea încheierii acordului. În cazul prelucrării datelor în scopul marketingului direct al produselor sau serviciilor Administratorului, baza unei astfel de prelucrări este: (1) acordul prealabil al Beneficiarului sau Clientului sau (2) îndeplinirea obiectivelor legale realizate de către Administrator (în conformitate cu Legea 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private in sectorul comunicațiilor electronice, astfel se consideră interes legal, în special cazul marketing-ului direct de produse sau servicii ale Administratorului).
  5. 5. DREPTUL CONTROLULUI, ACCESULUI LA CONŢINUTUL PROPRIILOR DATE PERSONALE ŞI CORECTAREA ACESTORA
    • 5.1. Beneficiarul sau Clientul are dreptul accesului la conţinutul datelor sale şi posibilitatea corectării acestora.
    • 5.2. Fiecare persoană are dreptul de a controla prelucrarea datele referitoare la propria identitate, conţinute în baza de date a Administratorului, dar mai ales dreptul la: solicitarea completării, actualizării, rectificării datelor personale, suspendarea temporară sau permanentă a prelucrării sau ștergerea acestora, dacă sunt incomplete, neactuale, incorecte sau au fost colectate prin încălcarea legii sau nu mai sunt necesare pentru scopul în care au fost colectate.
    • 5.3. În cazul exprimării acordului de către Beneficiar sau Client pentru prelucrarea datelor în scop de marketing direct a produselor sau serviciilor proprii ale Administratorului, acordul poate fi revocat în orice moment.
    • 5.4. În cazul în care Administratorul intenționează să prelucreze sau prelucrează datele Beneficiarului sau Clientului în scop de marketing direct a produselor sau serviciilor proprii, respectiva persoană are de asemenea dreptul la: (1) înaintarea unei cereri scrise, motivate, de încetare a prelucrării datelor din cauza situației sale speciale sau (2) înaintarea unei cereri prin care se opune prelucrării datelor sale.
    • 5.5. În scopul realizării celor specificate mai sus Administratorul poate fi contactat prin trimiterea unui mesaj scris sau prin poşta electronică pe adresa Administratorului, indicată la începutul acestei politici de confidențialitate.
  6. 6. DISPOZIȚII FINALE
    • 6.1. Magazinul online poate conține link-uri către alte site-uri. Administratorul recomandă ca, după trecerea la o altă pagină, să fie citite şi înţelese normele respectivei politici de confidențialitate. Prezenta politică de confidenţialitate este valabilă doar pentru acest Magazin Online.
    • 6.2. Administratorul utilizează măsuri tehnice și organizatorice care asigură protecția datelor prelucrate cu caracter personal, potrivit riscurilor şi categoriilor de date protejate, în special, protejarea datelor împotriva accesării lor de persoanele neautorizate, preluarea lor de către o persoană neautorizată, prelucrarea lor cu încălcarea reglementărilor în vigoare precum şi modificarea, pierderea, deteriorarea sau distrugerea acestor date.
    • 6.3. Administratorul pune la dispoziție corespunzător următoarele măsuri tehnice de prevenire a achiziționării și modificării de către persoane neautorizate a datelor cu caracter personal transmise pe cale electronică:
      • 6.3.1. Asigurarea bazei de date împotriva accesului neautorizat.
      • 6.3.2. Certificat SSL pe paginile Magazinului Online unde sunt înscrise datele Clienţilor.
      • 6.3.3. Criptarea datelor folosite pentru autentificarea Beneficiarului.
      • 6.3.4. Accesul la Cont doar după introducerea login-ului individualşi a parolei.
  7. Modelul fomularului de reziliere a contractului încheiat la distanță

    (acest formular trebuie completat și trimis doar în cazul dorinței de reziliere a contractului)

      Anexa nr 3 - Informație pentru consumatori cu privire la utilizarea dreptului de reziliere a contractului încheiat la distanță

      INFORMAȚIE PENTRU CONSUMATORI CU PRIVIRE LA UTILIZAREA DREPTULUI DE REZILIERE A CONTRACTULUI ÎNCHEIAT LA DISTANȚĂ

    1. Dreptul de reziliere al contractului
      • Aveți dreptul de a rezilia prezentul contract în termen de 30 de zile fără a prezenta nici un motiv. Termenul limită de retragere din contract expiră după trecerea celor 30 de zile de la data în care ați intrat în posesia produsului sau de la data în care o persoană terță, alta decât transportatorul, desemnată de Client, a intrat în posesia produsului.
      • Pentru a exercita dreptul de retragere din contract, trebuie să ne informați cu privire la decizia de reziliere a contractului printr-o declarație neechivocă (printr-o scrisoare trimisă prin poștă, fax sau e-mail) specificând numele, adresa, nr de telefon, fax și adresa de e-mail.
      • De asemenea puteți beneficia de formularul de reziliere a contractului, dar nu este obligatoriu. Totodată puteți completă și trimite formularul de reziliere a contractului sau orice altă declarație neechivocă prin intermediul poștei electronice, disponibile pe site-ul nostru www.epantofi.ro. Dacă veți utiliza această posibilitate, vă vom trimite o confirmare de reziliere a contractului, prin intermediul poștei electronice. Pentru a menține termenul de reziliere este suficient să trimiteți o informație despre exercitarea dreptului de reziliere a contractului înainte de expirarea termenului limită de retragere din contract
      • Efectele renunțării la contract
      • În cazul rezilierii contractului se returnează costurile după cum urmează: în cazul în care Clientul a ales un mod de livrare a Produsului altul decât cel mai ieftin mod de livrare disponibil în Magazinul Online, Vânzătorul nu este obligat să restituie Clientului costurile suplimentare efectuate. Consumatorul suportă costurile directe de returnare ale Produsului. Vânzătorul are obligaţia imediată, nu mai târziu de 14 zile calendaristice de la primirea declaraţiei de reziliere din partea Clientului, de a restitui Clientului toate plățile efectuate de acesta, inclusiv costurile de livrare a produsului, (cu excepția costurilor suplimentare ce rezultă din modul de livrare ales de Client, altul decât modul cel mai ieftin, obişnuit de livrare disponibil în Magazinul Online). Vânzătorul va returna plata folosind aceeași metodă de plată pe care a folosit-o Clientul, cu excepția cazului în care consumatorul a fost de acord în mod clar, cu un mod diferit de restituire care nu-i creează nici un fel de costuri.
      • Putem amâna returnarea plății până la momentul primirii produsului.
      • Vă rugăm returnați produsul imediat, în orice caz nu mai târziu de 14 zile de la data la care ne-ați informat despre renunțarea la prezentul contract. Termenul este respectat dacă veți trimite produsul înainte de expirarea termenului de 14 zile. Vă rog să returnați produsul pe la adresa: GLS ARAD (pentru epantofi.ro - retur Polonia), str. Garii, nr 63 A, Tudor Vladimirescu, Arad. Clientul va suporta costurile de returnare. Clientul este responsabil de diminuarea valorii produsului rezultate din utilizarea într-un mod necorespunzător, altul decât cel necesar pentru a stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare al produsului.
În sus
Acest site folosește cookies. Află mai multe despre scopul utilizării acestora și modificarea setărilor cookies în motorul de căutare. Utilizând site-ul ești de acord cu folosirea cookies, în conformitate cu setările actuale ale browser-ului.